Rezistenţa de izolaţie este raportul dintre tensiunea continuă aplicată între doi electrozi în contact cu dielectricul şi curentul global care străbate acest dielectric.
Se măsoară în ohmi, kiloohmi sau megohmi.
Rezistenţa de izolaţie are două componente: rezistenţa de volum RV şi rezistenţa de suprafaţă RS. Rezistenţa de izolaţie totală este rezistenţa echivalentă a celor două rezistenţe considerate în paralel.
R = (RV x RS)/ (RV + RS)
Măsurarea rezistenţei de izolaţie se face după un anumit timp de la aplicarea tensiunii şi anume la 15s şi 60s şi uneori la 10 minute rezistenţele obţinute se notează cu R15 şi R60.
Pe baza acestor măsurători se poate calcula coeficientul de absorţie kabs şi indicele de polarizare kp, aceşti coeficienţi permit aprecierea stării de umiditate a izolaţiei.
Coeficentul de absorţie kabs,
kABS = R60 / R15
Dacă: kabs < 1,3 izolaţie umedă Kabs > 1,3 izolaţie uscată
Indicele de polarizare kp,
kp= R10 / R60
Dacă: kp < 1,5 izolaţie umedă Kp >1,5 izolaţie uscată
Factorul de pierderi dielectrice (tg).
Un condensator cu dielectric ideal, fără pierderi, defazează curentul cu 90o înaintea tensiunii aplicate la bornele sale. Un condensator cu dielectric real (dintr-un material electroizolant oarecare) face ca decalarea curentului să fie mai mică de 90o. unghiul cu care este redus defazajul în raport cu defazajul ideal se numeşte unghi de pierderi dielectrice. Factorul de pierderi dielectrice, tg, caracterizează global starea izolaţiei astfel încât verificarea acestui factor poate să ne furnizeze date despre starea globală a izolaţiei.
Rigiditatea dielectrică, reprezintă valoarea maximă a intensităţii câmpului electric în care se poate afla o izolaţie fără să se străpungă.
Estr = Ustr / d, unde
Ustr – tensiunea de străpungere
d – distanţa dintre elecrozii între care se aplică tensiunea
2 Motoare electrice de curent alternativ
Măsurarea rezistenţei de izolaţie, se face cu megohmetrul de 500V pentru motoare cu tensiuni nominale mai mici de 500V, şi cu megohmetrul de 1000V pentru motoare cu tensiuni nominale cuprinse între 500 şi 3000V.
Măsurătorile se fac pentru fiecare fază în parte faţă de masă celelalte două faze fiind legate la masă.
Valoarea de control a rezistenţei de izolaţie dacă nu există alte prevederi se poate determina cu relaţia (dacă măsurarea se face la 20oC):
Riz = 8,5U / (100+P/100), Mohmi
Măsurarea rezistenţei de izolaţie a celorlalte elemente constructive (lagăre, bandaje, rotorice, etc.) faţă de masă se face cu megohmetrul de 500V şi trebuie să aibă valori de peste 05 – 1 Mohmi
Verificarea rigidităţii dielectrice a izolaţiei înfăşurărilor se face prin proba cu tensiune mărită. Încercarea se face pentru fiecare fază în parte, celelate fiind legate la masă. Durata încercării este de 1 minut
Valoarea tensiunii de încercare în fabrică este:
Uinc = 2UN + 1000 V, dar nu mai mică de 1500 V
În exploatare valoarea tensiunii de încercare se înmulţeşte cu un coeficient k, care are următoarele valori:
- k = 1 la punerea în funcţie
- k = 0,85 în cazul rebobinării parţiale sau totale
- k = 0,75 în cazul reviziilor curente.
Înainte şi după proba de încercare cu tensiune mărită se măsoară rezistenţa de izolaţie.
3 Transformatoare electrice
Ordinea efectuării încercărilor şi măsurătorilor este:
- verificarea rigidităţii dielectrice a uleiului
- măsurarea tg a uleiului
- măsurarea rezistenţei de izolaţie a înfăşurărilor
- măsurarea tg a înfăşurărilor
- verificarea rigidităţii dielectrice a izolaţiei înfăşurărilor
Uleiul se consideră corespunzător dacă valorile măsurate pentru rigiditatea dielectrică şi pentru tg sunt inferioare valorilor din tabelul 12.2
Data măsurării Rigiditatea dielectrică (kv/cm) tg
La 72 ore după umplere 180 0,02
La punerea în funcţiune 160 0,03
În exploatare 120 0,20
Măsurarea rezistenţei de izolaţie a înfăşurărilor faţă de masă se face cu megohmetrul de 1000 V la tensiuni nominale ale înfăşurărilor de până la 10KV şi cu megohmetrul de 2500 V pentru înfăşurări cu tensiunea nominală mai mare de 10Kv.
Măsurarea se face între fiecare înfăşurare şi masă celelalte fiind legate la masă. Se măsoară R15 şi R60 pentru determinarea coeficientului de absorţie. Valoarea admisă pentru rezistenţa de izolaţie este: R60 450 M, iar coeficientul de absorţie kabs = 1,2.
Factorul de pierderi dielectrice tg, se face pentru fiecare înfăşurare celelalte două fiind legate la masă. Valoarea admisă pentru factorul de pierderi dielectrice este: tg = 0,04.
Verificarea rigidităţii dielectrice a izolaţiei înfăşurărilor se face prin proba cu tensiune mărită alternativă, Uînc = (1,1 – 1,3)Un.
4.Cabluri electrice
Rezistenţa de izolaţie se măsoară cu megohmetrul de 1000V pentru cabluri cu tensiunea nominală mai mică de 1Kv şi megohmetrul de 2500V pentru cabluri cu tensiunea nominală mai mare de 1kV.
Valorile minime normate ale rezistenţei de izolaţie pentru cabluri cu la temperatura de 20oC:
U 1Kv; Riz = 50Mohmi.km
U 1Kv; Riz =100Mohmi.km
Rigiditatea dielectrică se verifică după reparaţii şi cel puţin odată la trei ani prin proba cu tensiune redresată mărită.
Tensiunile de încercare, curenţii de fugă şi timpul de menţinere pentru verificarea rigidităţii sunt:
Un = 6kV; Uînc = 30kV; Ifugă = 15A; t = 5min
Un = 0,5kV; Uînc = 2kV; t = 1min
Dacă din măsurători nu rezultă valorile de mai sus cablul este defect. Astfel putem avea următoarele tipuri de defecte:
-defecte de izolaţie, care provoacă punerea la pământ a unei
faze;
-defecte de izolaţie care provoacă punerea la pământ a două sau
trei faze sau scurtcircuitarea a două sau trei faze între ele, în unul sau mai multe locuri;
-întreruperea uneia sau a toate cele trei faze, fără punere la
pământ ssau cu punere la pământ atât a conductoarelor întrerupte cât şi a celor neîntrerupte;
-străpungerea trecătoare a izolaţiei (a unei faze faţă de pământ,
a uneia, a două sau trei faze între ele, cu sau fără punere la pământ);
Indiferent de tipul de defect trebuie determinat locul unde se manifestă pentru al putea înlătura. Se cunosc metode bine puse la lunct pentru determinarea locului de defect. Pentru ca aceste metode să fie corect aplicate este necesar uneori ca rezistenţa de trecere la locul defect să fie cât mai mică, dacă se poate neglijabilă (de ordinul ohmilor sau zecilor de ohmi). Pentru aceasta înaintea aplicării uneia din metodele de determnare a locului de defect se aplică arderea cablului. Există instalaţii speciale pentru arderea cablurilor care asigură tensiunea şi puterea necesară. Pentru un cablu defect se procedează în felul următor: cablul se deconectează, capetele fazelor se vor izola, se conectează instalaţia de ardere (între una din faze şi pământ sau între faze, în funcţie de natura defectului). Arderea se consideră teminată când s-a ajuns la valori foarte mici ale rezistenţei de trecere, care să permită apoi aplicarea unei metode pentru localizarea acestui defect.
În continuare se prezintă câteva metode pentru localizarea defectelor în cabluri cu menţiunea că pentru fiecare metodă există aparate specializate a căror funcţionare are la baza una din aceste metode:
Metoda inductivă: Se bazează pe principiul apariţiei unui câmp magnetic în jurul unui conductor parcurs de curent. Dacă se aplică cablului defect un curent de o anumită frecvenţă de la un generator de frecvenţă (f = 800…3000Hz) în jurul cablului se formează un câmp magnetic a cărui valoare este proporţională cu valoarea curentului din cablu. De-a lungul cablului cu ajutorul unei sonde de recepţie, se poate auzi un sunet care în locul de defect diferă faţă de sunetul din zonele unde cablul este bun.
Prin această metodă se pot determina:
-locul de defect
-traseul cablului
-adâncimea de pozare
Metoda măsurării în buclă: Se foloseşte când conductorul
cu izolaţie defectă nu este întrerupt, iar cablu posedă un conductor normal, fără defecte, distanţa până la locul defectului poate fi determinată prin metoda în buclă, bazată pe principiul punţii.
La un capăt al liniei de cablu se leagă conductorul defect cu cel sănătos printr-un scurtcircuitor cu secţiunea cel puţin egală cu cea a cablului. La celălalt cablu se conectează o punte de măsură cu galvanometru cu ac indicator. Rezistenţele A şi C se reglează pe puntea de măsură iar rezistenţele B şi D sunt alcătuite din conductoarele cablului. Aplicând principiul punţii rezultă lungimea până la locul de defect :
lx = 2LcC/ (A+C), unde Lc este lungimea cablului
Pentru aplicarea acestei metode sunt necesare următoarele
etape:
-se determină rezistenţa de trecere la locul defectului, cu ajutorul megohmetrului
-la capătul opus al liniei se montează scurtcircuitorul, între capătul sănătos şi cel defect
-se instalează puntea de măsură
-se calculează distanţa până la locul de defect cu formula de mai sus
Metoda capacitivă, se poate aplica numai în cazul
defectelor apărute în exploatare la care s-au întrerupt una sau mai multe faze. Are precizie ridicată şi se bazează pe faptul că că între lungimea cablului şi capacitatea sa există o relaţie de proporţionalitate.
Metoda prin impulsuri (ecometrică), se bazează pe reflexia impulsurilor elecrice la locul de defect datorită modificării impendanţei cablului în acel loc, şi măsurarea intervalului de timp din momentul trimiterii undei de impulsuri prin cablu şi sosirii impulsului reflectat. Aparatele care realizează acest lucru se numesc ecometre. Ele afişează mai multe mărimi: distanţa până la locul de defect, timpul de deplasare al impulsului, domeniul de măsură al distanţei, etc.
Metoda prin curent de audiofrecvenţă, se bazează pe măsurarea prin intermediul unei bobine sondă a câmpului magnetic din jurul cablului în care s-a injectat curent de audiofrecvenţă, produs de un emiţător. Cu ajutorul acestui sistem se poate determina precis traseul cablului, adâncimea de pozare, locul de defect şi localozarea manşoanelor de legătură.echipamentul standard se compune dintr-un emiţător şi un receptor.
Pentru cazul complex când este necesar determinarea defectelor în cabluri fără deconectarea acestora se pot folosii loatoarele pentru cabluri nedeconectate. Acestea permit ca într-un timp foarte scurt şă se măsoare distanţa până la locul defect prin metoda ecometrică. Acest sistem se comportă ca o siguranţă ultrarapidă cu curent reglabil între 10 şi 200A. Moduri de lucru:
-comandă manuală cu o singură conectare la un curent de declanşare preselectat
-comandă automată cu anclanşare după 6s. dacă apare o a doua declanşare pe durat a 30s, nu se mai reanclanşează
-comandă cu impulsuri pentru localizarea precisă a defectului.
Se conectează la fiecare 6 s pe durata unei jumătăţi de semialternaţe.
5 Condensatoare pentru îmbunătăţirea factorului de putere
Verificarea rigidităţii dielectrice a dielectricului condensatorului se face cu tensiune mărită. Valoarea tensiunii de încercare este Uinc = 3,5 Un. Timpul de menţinere este de 10 secunde.
Factorul de pierdere dielectric tg, se măsoară cu puntea Schering şi trebuie să fie tg = 0,008.
Cu prilejul măsurătorilor a factorului de pierderi dielectric se determină şi valoarea capacităţii condensatorului care se compară cu valoarea înscrisă pe plăcuţa condensatorului. Se admit abateri de până la 10% din valoarea nominală calculată pe fază.
Rezistenţa de izolaţie între borne şi carcasă se măsoară cu megohmetrul de 1000V şi trebuie să aibă valoare: Riz = 2500Mohmi
